”Era vitezei”. Secolul XXI. Anul 2013. Luna Aprilie. Ce mai fac studenții astăzi?
Încep cu era „vitezei” deși ar trebui, poate, să o numesc „Era Smart” sau „Era Deșteaptă”. Așa cum era de așteptat, s-au deșteptat și românii! Doar se tot deșteaptă de câteva zeci de ani. Deși procesul este încă în desfășurare, nu le-a luat mult timp să se încojoare de cele mai noi și performante gadgeturi: de la dispozitive de măsurare a vitezei și pulsului incorporate în telefoane, la tablete și laptopuri acordate cu predicatul „a merge”, care este la randu-i determinat de complementul „la școală”. De ce? Pentru că sunt ușor de transportat prin varianta „slim” și ușor de manipulat prin varianta „smart”. Și cum călătoria pe marte numai este un vis, nu mare mi-ar fi mirarea dacă următoarele smartphone-uri vor avea pietre marțiale în loc de swarovski.
Ei și ca „era” să fie și a vitezei, tot mai mulți studenți bucureșteni folosesc mașina personală ca mijloc de transport. Criză sau nu, un sondaj făcut în rândul studenților din București arată că patru din zece beneficiază de o mașină care să-i asigure transportul. Doi dintre aceștia merg cu mașina zilnic, iar doi ocazional, „după buget”, așa cum declară unul dintre studenți. Paradoxul este însă că în București putem vorbi despre orice, mai puțin despre viteză. Eventual putem vorbi despre claxoane și blocaje, despre înjurături și ADN-uri în geam. Dar asta este o altă poveste.
Cum arată o zi din viața unui student? Păi să începem cu o zi din viața Denisei care este studentă în anul III la Facultatea de Juralism și Științele Comunicării (FJSC), din cadrul Universității din București. Am abordat-o după ce i-am observat activitatea intensă pe grupurile de socializare ale facultății, pe Facebook. Mi-a acceptat interviul cu emoție. E obișnuită să intervieveze, nu să fie chiar ea subiectul interviului. La 14 ani, Denisa își imagina cum o să aibă un telefon mobil care o să sune tot timpul, o mașină sport și o agendă plină de programări. „Vezi paradoxul? Suntem mici și vrem ocupație, suntem mari și vrem timp liber … în cazul meu, vreau să dorm!”
M-am întâlnit cu Denisa zilele trecute. Venise cu cadoul de la părinți ei, de atunci când împlinise 18 ani: un Hyundai Genesis Coupe. Avea într-o mână telefonul, iar în cealaltă o geantă de umăr imensă. Inițial am catalogat-o ca fiind tipicul copil de bani gata. „Colegii mei nu știu că am mașină […]. Cât depre părinți … nu primesc bani de la ei. Refuz să fac asta de un an.” Muncește. Agenda-i este plină. „Devin cam ce-mi doream. Nu mă consider neapărat studentă. Am luat decizia de a mă angaja și, între timp, mă mai ocup și de o facultate.” Venisem cu întrebările pregătite dar … am ales să le las deoparte. Am încercat să intru în ritmul ei, întrebând-o cum arată o zi din viața Denisei. „O zi din viața mea … păi cam pe la 7 dimineața ies din casă, mă urc în mașină, ajung la facultate, în timpul cursurilor îmi verific agenda și ies afară să dau câteva telefoane. După cursuri mă duc să mă întâlnesc cu persoanele programate la interviu, mă duc la redacție unde redactez știrile. După 5 – 6 ore de stat în redacție ajung acasă unde încep să-mi pregătesc știrile pentru a doua zi. Uneori, redactez și în timpul seminariilor. Dacă am timp, îmi fac și temele. Dacă nu, le fac la facultate înainte de începerea seminarului sau nu le mai fac deloc. Închei căzută lată până a doua zi la 5 dimineața.”
Are posibilități financiare. Deși este studentă, nu are, teoretic, nevoie de bani. O întreb ce a determinat-o să se angajeze și îi zmulg un zâmbet. „Cred că știi și tu, prea bine! Știm cu toții. Pentru că dacă aș sta doar pe băncile facultății aș ieși un sfert de tărtăcuță. Și nu din cauza profesorilor, ci din cauza facultății în sine. După primul an mă simțeam mai proastă decât atunci când am intrat la facultate. Inițial am dorit să lucrez în producție, dar de unde aparate să înveți? O facultate de jurnalism are nevoie de aparate. Multe. De practică. Multă! Toată lumea știe că teoria intră pe-o parte și iese pe cealaltă. La examene copiem. La prezentări citim de pe laptop. De fapt, venim noi cu aparatura, nu ne oferă facultatea una. Nici măcar calculatoare nu sunt să vizionăm știri, reportaje, reclame, să le comentăm. Nu mai zic de televizoare. De ce m-am angajat? Pentru că facultatea nu-mi oferă mai mult de o diplomă. Avem nevoie de practică din timp să ne putem facem mari. Sunt conștientă că nu mă angajează nimeni fără experiență.” O rog totuși să-mi spună un lucru bun cu care iese din facultate. „ Un lucru bun … cu siguranță sunt mai multe: unii profesori sunt excepționali și încearcă, pe cât posibil, să ne învețe ceva, își dau interesul, vin cu aparatură în limita propriilor forțe sau încearcă să aducă oameni din domeniu care să ne împărtășească din experiența lor. Dar asta este ceva individual, care ține de profesor. Este venit din partea unor profesori. Dar din partea conducerii simțim cu toții o răceală și o nepăsare. Parcă nu se investește în nimic.” Încheiem într-o notă concordantă, cu amintiri frumoase despre profesori frumoși. Îi mulțumesc pentru răspunsuri și plec mai departe.
Următorul student învață în cadrul Universității Politehnica, la Inigineria Managementului și Sistemelor Tehnologice. De data aceasta, Alexandru este un student mulțumit. După ce râdem de pompozitatea denumirii facultății, îmi povestește încântat cum profesorii sunt adevărate elite ale ingineriei din România, cum au aparatură relativ nouă și funcționabilă, cum sălile sunt modeste, cum biblioteca este dotată, cum temele sunt constructive și cum lucrează în echipe. Spune că sistemul este bun și că se vede o oarecare investiție în aparatură: au calculatoare funcționabile, programe licențiate și gratuite, birou virtual al studentului unde își poate vedea notele, temele și examenele, aparatură de laborator în stare relativ bună și tot așa. Nu are plângeri, este conștient că orice facultate are minusuri și plusuri. Nu caută perfecțiunea, vrea doar să învețe și atâta timp cât facultatea îi oferă resursele necesare, nu are motive să se plângă. Este deja la a doua facultate. A renunțat la Facultatea de Chinetoterapie pentru că „era o glumă. Nu făceam nimic, trebuia doar să plătim examenele…”
Mai sus spuneam că ne aflăm undeva prin „Era Smart”. Facultățile par că țin din ce în ce mai greu pasul cu tehnologia și cu tinerii. Este nevoie de îmbunătățiri? Da, evident. Însă o facultate rămâne o facultate. Poate că-i mai bine să rămânem mai în urmă cu robotizarea. Sau poate nu. Cert este că o carte rămâne bună de citit.
Cu toate acestea, în timp ce Universitatea Politehnica primește fonduri de cercetare, FJSC încă se mai chinuie să pună termopane.
Puls Citadin 