Serios acum,

de ce rahat te chinui să ai parte de atenția celor din jur, când cei din jur caută să capteze atenția celor din jur care caută doar să pună stăpânie pe atenția celor din jur (ș.a.m.d)?

Hai, stai serios și încearcă să-ți acaparezi atenția ta. Așa de importantă e, că uiți mereu să te bagi în seamă. Contezi! În semn de respect pentru asta, bagă-te n seamă și respectă-te. Că mie mi s-a luat să te văd cum ai, chipurile, ”self-esteem”-ul la pământ și nu ai tupeu să-mi spui că sunt varză și că am măsline între dinți. Mi s-a luat să mă pupi în cur și să-mi spui că sunt perfectă, doar să te iubesc. Nu o să te iubesc. O să mă gândesc doar la cât de perfectă sunt eu și cât de plăcută sunt. O să fiu pentru mine. Iar tu m-ai pupat n cur degeaba.

Revenind la lucruri mai pașnice, mi-am refăcut Facebook-ul, locul unde toată lumea se pupă-n cur! : )) Raiul meu, ce să mai.

Scuzați apariția tot mai rară pe aici. Acomodarea cu Bucureștiul și îmbinarea lui cu vechea mea viață, se înțeleg cam greu cu timpul. Poate o să-mi fac un credit și o să-mi cumpăr ceva mai mult timp. Pe cât de mult îmi place să scriu, pe atât de puțin îmi permit să o fac. Poate îmi ipotechez iubirea și reușesc să-mi cumpăr tot timpul din lume!

Îmi place facultatea! Este frumoasă. FJSC e cea mai tare! (sau cum era imnul?) hihi. Săptămâna viitoare mă duc la o emisiune. Nu dezvălui nimic. Abia aștept!

Vă pup și vă îmbrățișez!

Namaste!

P.S. I love you!

2 thoughts on “Serios acum,

Leave a comment